Despre versuri

După şase decenii de viaţă, amintirile devin cărţi, iar ridurile versuri.

Costel Zăgan în Inventeme (15 decembrie 2021)
Adăugat de Costel Zăgan

MIHAI EMINESCU - CĂRȚILE

 Shakespeare! adesea te gândesc cu jale,

Prieten blând al sufletului meu;

Izvorul plin al cânturilor tale

Îmi sare-n gând și le repet mereu.

Atât de crud ești tu, ș-atât de moale,

Furtună-i azi și linu-i glasul tău;

Ca Dumnezeu te-arăți în mii de fețe

Și-nveți ce-un ev nu poate să te-nvețe.

De-aș fi trăit când tu trăiai, pe tine

Te-aș fi iubit atât - cât te iubesc?

Căci tot ce simt, de este rău sau bine,

- Destul că simt - tot ție-ți mulțumesc.

Tu mi-ai deschis a ochilor lumine,

M-ai învățat ca lumea s-o citesc,

Greșind cu tine chiar, iubesc greșala:

S-aduc cu tine-mi este toată fala.

Cu tine da...Căci eu am trei izvoară

Din care toată mintea mi-o culeg;

Cu-a ta zâmbire, dulce, lină, clară

A lumii visuri eu ca flori le leg;

Mai am pe-un înțelept... cu-acela iară

Problema morții lumii o dezleg;

Ș-apoi mai am cu totul pentru mine

Un alt maestru, care viu mă ține...

Dar despre-acela, ah, nici vorbă nu e.

El e modest și totuși foarte mare.

Să tacă el, să doarmă ori să-mi spuie

La nebunii - tot înțelept îmi pare.

Și vezi, pe-acesta nu-l spun nimănuie.

Nici el nu vrea să-l știe orișicare,

Căci el vrea numai să-mi adoarmă-n brață.

Și decât tine mult mai mult mă-nvață!   

MIHAI EMINESCU

 Poți zidi o lume-ntreagă, poți s-o sfărmi...orice ai spune, 

Peste toate o lopată de țărână se depune.

MIHAI EMINESCU: TRECUT-AU ANII...

 Trecut-au anii ca nouri lungi pe șesuri

Și niciodată n-or să vie iară,

Căci nu mă-ncântă azi cum mă mișcară

Povești și doine, ghicitori, eresuri,

Ce fruntea-mi de copil o-nseninară,

Abia-nțelese, pline de-nțelesuri -

Cu-a tale umbre azi în van mă-mpresuri,

O ceas al tainei, asfințit de sară!

Să smulg un sunet din trecutul vieții,

Să fac, o suflet, ca din nou să tremuri

Cu mâna mea în van pe liră lunec;

Pierdut e totu-n zarea tinereții

Și mută-i gura dulce-a altor vremuri,

Iar timpul crește-n urma mea...mă-ntunec!

EMINESCU

 Cât vezi cu/cu poezia.

Costel Zăgan, NEMĂRGINIRI ÎNTR-UN VERS 

CA URSUL

La o anumită

temperatură lirică

scot capul din poem

în acest bârlog

îmi fac veacul

după cum

mă taie capul

și

muza preferată

melancolia

Costel Zăgan, ODE GINGAȘE